Sfaturi practice în problema scurgerilor

Scutecele noi trebuie spălate de câteva ori înainte de folosire

Uneori la inceput materialul interior (cel de la piele), din cauză că este prea pufos cum vine el din fabrică, nu lasă apa să treaca prin el. Deci pișu iese pe lângă elastic și inserturile rămân uscate. Dacă acesta e cazul, mai trebuie spălate, eventual și de mână frecate bine cu săpun și apoi clătite bine, dar și la mașină. La fel și în cazul inserturilor care ajung la capacitatea optimă de absorbție după câteva spălari, în funcție de materialul din care sunt confecționate.

Asigură-te că ai reglat bine mărimea

Uită-te în interiorul buzunarului și vezi unde e capătul elasticului. Vei vedea că este elastic din acela special cu butoniere și cu năsturel. De acolo se reglează și strângi sau lărgești atât cât e cazul – nici prea strâns ca să-i rămână urme roșii pe piciorușe, dar nici prea larg cât să ramână loc gol.

În cazul scutecelor la care dimensiunea se reglează din capse, evident, trebuie să prindeți aceste capse astfel încât mărimea obținută să se potrivească bebelușului dumneavoastră. Abia apoi se introduc inserturile, având grijă sa așezăm frumos pliul format.

Folosește toate inserturile

La scutecele textile nu trebuie să faci economie pentru că nimic nu se pierde. Eu întotdeauna folosesc toate inserturile! Nu pun niciodată mai puține pentru că, evident, vor ține mai puțin. În plus, nici scutecul nu se va mai așeza cum trebuie, fiind prea subțire. Când inserturile sunt prea moi sau prea subțiri se poate întâmpla să se adune la mijloc și într-adevăr să se ude pe la picioruș. Din cauza apei dure de la robinet, după spălat toate se fac ceva mai aspre și mai rigide, de aceea nu prea am avut problema asta decât poate când nu le-am așezat bine.

Pune un body cu o marime mai mare

Un alt lucru care poate cauza scurgeri sunt hăinuțele prea strâmte și in special body-ul. Daca acesta strânge scutecul, îi va modifica forma normală, provocând scurgeri pe la piciorușe. Se recomandă hăinuțe mai largi sau chiar cu o mărime mai mari.

Stripping

La spălarea scutecelor este bine să folosim mai puțin detergent decât de obicei, cam jumătate, o treime sau chiar un sfert din doza recomandată pentru hainele obișnuite. De ce?

Pentru că scutecele, fiind confecționate din materiale speciale, au nevoie de un tratament un pic diferit. Chiar și cu clătire suplimentară, în timp, în țesături se pot acumula reziduuri de detergent nedizolvat. Acestea în contact cu urina vor degaja un miros puternic de amoniac, evident neplăcut, dar și capacitatea lor de absorbție poate să scadă. Vestea bună este că și pentru scutecele mirositoare sau care nu mai absorb cum trebuie există o soluție.

Se numește stripping. În ce constă operațiunea?

  • Se bagă scutecele în mașina de spălat.
  • Se spală la program lung (de bumbac, 2h jumătate, eventual cu prespălare), la 60 de grade, cu puțin detergent.
  • Se mai pun încă o tură, la același program lung, tot la 60 de grade, dar fără detergent.
  • Eventual și o clătire suplimentară, după care se pot pune la uscat.