10 produse ingenioase pe care orice părinte și le-ar dori

Când devenim părinți ne dăm seama că avem deodată nevoie de un întreg arsenal de obiecte noi. În timp ce unele doar ne complică viața, altele sunt de-a dreptul ingenioase prin utilitatea lor. Iată o listă cu 10 dintre cele mai practice lucruri pentru bebeluși:

1. Scutece lavabile

Foarte interesant, în toate listele de cumpărături pentru bebeluşi, vei găsi combinaţia „pamperşi + crema pentru iritaţii”! Adică te încurajează să iei mai întâi scutece iritante, după care să tratezi cu cremă. Citeşte aici cam ce conţin scutecele de unică folosinţă.

Evident, noi îţi recomandăm scutecele refolosibile ( produse bebe esentiale), atât pentru economia pe care o vei face utilizându-le (3000-4000 lei pentru un singur bebe), dar mai ales pentru faptul că sunt produse bebe naturale şi nu irită pielea. Sunt foarte practice prin faptul ca se reutilizează, scutindu-te astfel de cheltuielile nesfârșite. Se spală normal, la mașina de spălat, la fel ca orice alte hăinuțe și astfel ai întotdeauna scutece curate la îndemână. Un set de 20 de bucăți sunt suficiente pentru un bebe.

2. Sisteme de port bebe ergonomice

Sunt deosebit de practice prin faptul că sunt comode, nu simți greutatea și ai brațele libere. Nu mai ești legată de pătuț și nici nu ai nevoie de altă persoană să stea cu bebelușul. Practic te poți mișca în voie, știind totodată că cel mic este în siguranță la pieptul tău și așezat într-o poziție corectă.

3. Protecția de iarnă pentru marsupiu

În sezonul rece nu mai e nevoie să înfofolești bebelușul cu haine groase și incomode. Învelind marsupiul cu această protecție călduroasă ai siguranța că bebe este protejat, inclusiv la piciorușe. La întrarea în magazine, de exemplu, nu mai ai probleme cu transpirația si cu dezbrăcatul, pur și simplu dai protecția jos.

4. Perna pentru sarcină și alăptare

Încă din timpul sarcinii este foarte important să îți poți găsi o poziție bună pentru somn. După naștere perna îți va asigura suportul necesar în timpul alăptării și implicit o poziție corectă pentru coloana vertebrală. În plus o poți folosi și pentru a sprijini bebelușul, până începe să stea în funduleț.

5. Scaunul auto pentru bebeluși

Foarte util din punctul de vedere al siguranței! Si nu mă refer la accidente de circulație, ci chiar la o simplă frână bruscă în trafic. În plus, copilul va învăța să stea disciplinat, la locul lui, având parte de priveliștea de pe geam (scaunul fiind înălțat). Nu mai ai nevoie de altă persoană în mașină care să supravegheze copilul. [Citeste mai mult aici despre scaunul auto pentru bebe]

6. Robotul de gătit la aburi

Când începi diversificarea este foarte practic să-i poți prepara chiar tu fructele și legumele și să-i descoperi preferințele culinare. Prin gătitul la aburi se păstrează majoritatea vitaminelor și mineralelor, deci copilul va beneficia de tot ce este mai bun. Dacă are și funcție de mixer/blender este ideal.

7. Scaunul de luat masa

Este locul unde micuțul poate descoperi gustul și textura mâncărurilor precum și cum să-și coordoneze singur mișcările, fără teama că va murdări toată bucătăria/casa. Un scaun stabil și rezistent poate fi folosit ani la rând, mai ales dacă mai vine încă un bebe din urmă.

8. Body-urile

Copilașii sunt luați în brațe de multe ori pe zi. Ridicându-i de subsuori, orice bluză se va ridica și ea, lăsând micuțul cu spatele și șalele descoperite. Un body prins cu capse între piciorușe îți oferă siguranța că acest lucru nu se va întâmpla. Sunt astfel foarte utile, mai ales că există într-o multitudine de variante: cu mânecă lungă, scurtă, tip maieu, cu volănașe sau fustițe pentru fetițe, sau cu guleraș și cravată pentru băieței.

9. Reductorul pentru wc

Copilul învață mai ușor prin imitație, văzănd cum fac adulții, astfel că e posibil să-și dea mai mult interesul să scape de scutece, vrând și el să fie ”mare”. O treaptă înălțătoare îl va ajuta chiar să se descurce singur. Vei scăpa astfel mai repede și de spălatul oliței.

10. Mingea mare pentru gimnastică

Extrem de practică în timpul sarcinii pentru întărirea musculaturii pelvine, relaxare sau detensionarea contracțiilor și crampelor, mingea își găsește utilitatea și după naștere, pentru exerciții și sport. De asemenea, este o modalitate foarte simpatică de a-l amuza pe cel mic, balansându-l sau făcându-l să sară pe minge, evident susținându-l foarte bine, sau pentru a-l liniști sau chiar adormi, legănându-l.

Ce alte lucruri mai considerați voi a fi produse bebe foarte practice și utile?

Posts not found