Scutece textile » De la ce vârstă poate fi purtat bebe în marsupiu?

De la ce varsta  poate fi purtat bebe în marsupiu?

Bebelușii pot fi purtați chiar de la naștere, în sistemul potrivit.

Pentru început se recomandă sistemele de purtare tip eșarfă (slingul sau wrapul de exemplu) deoarece „puntea” se ajustează la dimensiunile bebelușilor. Un SSC (marsupiu ergonomic) evident are puntea fixă, de aceea este necesar ca bebelușul să ajungă la un anumit nivel de dezvoltare, pentru ca aceasta să îi poată susține șezutul si piciorușele de sub un genunchi până sub celălalt.

Purtarea într-un marsupiu ergonomic nu ține de o varsta anume (deși fiecare producător poate recomanda o varsta orientativă, în funcție de caracteristicile produsului său). Importantă este distanța dintre genunchi și felul cum stă așezat bebelușul în el.

Există o regulă şi anume că nici un sistem de purtare fix (ssc, mei tai) nu se achiziţionează fără probă, însă pentru că la noi majoritatea sistemelor se comercializează online, se consideră varsta de 6 luni o limită de siguranţă pentru varsta pentru port bebe. Adică totul depinde de bebe şi cum se aşează în el.

Dacă stă ok la 4 luni, este în regulă, dacă se pierde prin el, atunci mai trebuie asteptat. Așadar trecerea la marsupiu se poate face când lățimea punții corespunde cu dimensiunile copilului. Nap Bag-ul este recomandat începând cu 3-4 luni.

În Nap Bag el stă cu spatele ghebos sau drept?

În Nap Bag coloana copilului îşi păstrează forma anatomică, deci dacă e mic va fi rotunjită, apoi pe masură ce crește, tot mai dreaptă. Susținerea este oferită de un material care se muleaza pe corpul copilului, nu de un suport rigid ca la unele din marsupiile „clasice”.

Curburile fiziologice ale coloanei copilului se dezvoltă în timp, în etape, de la naștere până după un an. Astfel, la naștere coloana bebelușului va avea forma literei C. La 3-4 luni, cînd copilul își ține capul singur, apare curbura cervicală (la ceafă). Pe la 8 luni, când deja stă bine in funduleț apare cifoza dorsală.

Iar între 12-18 luni, odata cu învățarea mersului, se dezvoltă și ultima curbură a coloanei, lordoza lombară. De aceea este atât de important să respectăm aceste etape de dezvoltare și să nu forțăm copilul sa stea pe un suport drept, rigid, și nici în pozitie verticală fără susținerea adecvată, cum se întâmplă în marsupiile „clasice” sau când copilul mai este pus și cu fața spre exterior.

Care este poziția corectă?

  • Poziția corectă este cu fața către părinte, fie că e purtat la piept, fie în spate.
  • Funduletul trebuie să fie bine susținut de sub genunchi, ca și cum ar sta așezat într-un hamac, nu atârnat de chiloți.
  • Genunchii flexați în lateral și mai sus decat fundulețul, ca o broscuță, sau în forma literei M.
  • Spatele bine susținut de materialul bine întins.
  • Cât mai aproape de corpul părintelui pentru a nu destabiliza centrul de greutate.
  • Suficient de sus cât să poată fi sărutat pe frunte.
  • În cazul bebelușilor mici este nevoie și de sprijinirea căpușorului, eventual chiar cu mâna.

Ne dorim să vedem cât mai mulți copii purtați corect, în sisteme de purtare sănătoase, ergonomice. Așadar dați mai departe aceste informații.

Recomandate blog