”Educație sexuală” sau sexualizare și pervertire a copiilor?

Cine face educație sexuală cu copiii noștri? De la ce vârstă se vrea introducerea educaţiei sexuale în şcoli? Cum se „învaţă” educaţia sexuală în  „ţările civilizate”?

Este România mai “înapoiată” decât restul U.E? Care este scopul educaţiei sexuale? Ce „folos” aduce introducerea educaţiei sexuale în şcoli? Am eu, ca părinte, un cuvânt de spus în privinţa acestei probleme? Știri de prin lume adunate privind “Educaţia sexuală”

”Nu naşterea ca atare te face tată, nu purtarea în pântece te face mamă, ci buna creştere pe care o dai copiilor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.” (Art. 29(6) al Constituției României)

 „Părinții au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educației care urmează să fie dat copiilor lor.” (Declarația Universală a Drepturilor Omului, 1950, art.26(3)).

În ultimii ani, părinți din România sunt „bombardați” cu mesaje din partea mass-media despre necesitatea introducerii „educației sexuale” obligatorii în școli. De ce? O imagine a unui manual ce ar urma să ajungă în şcoli, pe băncile elevilor de clasa a IV-a, a strâns numeroase reacţii pe internet. Unul dintre comentatori a declarat:

„Nu știu ce înțeleg unii prin educație sexuală pentru copii, dar când vezi cam ce ar putea conține un manual cu astfel de lecții, te iei cu mâinile de cap.”

Pentru că lecția din pagina de mai sus, spre exemplu, pare mai degrabă scrisă pentru a încuraja sexul între copii decât să le ofere educație. Asta dacă nu sunt eu prea încuiat și nu îmi dau seama că un copil ar trebui să își înceapă viața sexuală de la 7-10 ani, așa cum și-ar dori pedofilii care militează pentru scăderea vârstei consimțământului sexual la vreo 12 ani.” („Când un bărbat și o femeie fac dragoste, ei se sărută, se mângâie, se îmbrățișează.

Penisul bărbatului se alungește, devine dur și se ridică. El poate astfel să pătrundă în interiorul sexului femeii, în vagin. Este momentul marii plăceri pentru bărbat și femeie. Când plăcerea devine foarte puternică, sperma țâșnește în vaginul femeii, cu milioanele ei de spermatozoizi.”)

Copiii de astăzi însă sunt expuşi unui fenomen murdar la care noi, generaţia adultă, nu am fost expuşi – sexualizarea. Sexualizarea copiilor este un fenomen si o realitate globala, una din marile nenorociri ale acestui început de mileniu. Se desfăşoară sub ochii noştri, zilnic, şi sub forme multiple.

Ar putea să nu vă surprindă să aflați că acești „experți” în educație sexuală, nu sunt medici, psihologi sau asistente medicale. Cu studii minime ori cu „studii superioare”, activiştii LGBT sunt sprijiniţi de un puternic curent venit tocmai din „lumea libera” pentru a-si impune Agenda sau supremaţia peste tot in lume. Cine nu sunt cu ei, de fapt, „sunt retrograzi, fanatici religioşi. Ce mai, oameni împotriva progresului şi cu o minte îngustă!”

Aceste programe nu numai că nu au inversat tendința, ci au contribuit la sexualizarea tinerilor într-un mod periculos și la adoptarea unor comportamente de risc. În momentul de faţă, Marea Britanie se confruntă cu o situaţie  care a scăpat de sub control: bolile cu transmitere sexuală la tinerii de 16-24 de ani sunt în creștere [6], rata sarcinilor la adolescente este cea mai mare din Europa occidentală (în ciuda faptului că 80% din femeile britanice între 15 și 45 de ani folosesc contraceptive [7]),iar sexualizarea copiilor este o realitate, debutul vieţii sexuale la vârste foarte mici fiind o modă.

In ianuarie 2010 Federaţia Internaţională de Planificare Familială (International Planned Parenthood Federation) e emis un raport in care cere societăţii civile, guvernelor lumii si chiar instituţiilor religioase sa pună la dispoziţia copiilor, începând de la vârsta de 10 ani, o educaţie sexuală  de ansamblu (comprehensive). 

Raportul de asemenea, cere ca adolescenţilor să li se acorde acces liber la servicii sexuale si educaţie sexuala, prima vizata aici fiind abolirea consimţământului parental pentru distribuirea contraceptivelor la copii. În plus, raportul atacă direct religia si grupurile religioase pentru ca accentuează abstinenţa.

Ele sunt văzute ca obstacolul principal care neagă adolescenţilor“aspectele pozitive si plăcute ale relaţiilor sexuale.” Ghidul cere ca începând de la 5 ani copiii sa fie învătaţi că sexualitatea alternativă (adică homosexualitatea) nu este dăunătoare, şi că cuplurile unisex pot creşte un copil la fel de bine ca şi un cuplu heterosexual.

Începând de la 9 ani copiii trebuie educaţi în folosirea prezervativelor. Se recomanda de asemenea ca de la vârsta de 12 copiii sa fie învăţaţi că “atât bărbaţii cât şi femeile pot da sau primi plăcere sexuală cu un partener de acelaşi sex sau de sex opus.” Iar de la 15 ani copiii trebuie învăţaţi ca “au dreptul la avort.”

Efectele educaţiei sexuale

Trebuie să avem în vedere că mai multe state occidentale, care au introdus orele de educație sexuală încă din anii ‘70, nu au, în prezent, o situație exemplară la capitolul sănătatea sexuală a adolescenților sau în ce privește rata sarcinilor la adolescente. MAREA BRITANIE: Un elev de 13 ani și-a violat colega după ora de „educație sexuală”(25 noiembrie 2014) „Faptul că (violul) s-a întâmplat după o lecție de educație sexuală ridică, sunt sigură, îngrijorări privind predarea educației sexuale în școli,” a spus Katie Russell de la organizația „Rape Crisis England and Wales” pentru South Wales Evening Post […]

  • Ancheta a stabilit cu după ora de educaţie sexuală elevul a dus-o pe colega lui într-o zonă izolată de lângă şcoala lor unde a trântit-o jos şi a violat-o, în ciuda protestelor acesteia, spunându-i că-i arata ce au învăţat la şcoală.

ELVEŢIA: Introducerea unor organe genitale de pluș în școlile primare a declanșat organizarea unui referendum în Elveția(6 februarie 2014)

  • Potrivit părinților, penisurile şi vaginele din pluş(material didactic) introduse în şcoli echivalează cu a le permite copiilor accesul la pornografie, asta în vreme ce aceştia trebuie să fie protejaţi împotriva sexualizării de la vârste fragede, un pericol real al timpurilor în care cresc.
  • Jucăriile au fost scoase imediat din şcoli, după ce scandalul a luat amploare, dar în textul petiţiei se cere, printre altele, interzicerea orelor de educaţie sexuală pentru copiii cu vârste până la 9 ani.

GERMANIA: Manifestanţi împotriva orei de educaţie sexuală, atacaţi de simpatizanţi pro-homosexuali şi anarhişti (28 ianuarie 2015)

  • Aproape 150 de locuitori din Hamburg, Germania care protestau împotriva „sexualizării precoce” a copiilor din şcoli, au avut nevoie de protecţia poliţiei după ce au fost atacaţi de un grup mult mai numeros de contramanifestanţi, informează Rt.com. Având placarde cu „Grădiniţa nu este un club de swingers” sau „Staţi departe de copiii noştri„, manifestanţii au fost încercuiţi de un grup numeros de simpatizanţi pro-homosexualitate, precum şi de anarhişti.
    • În landul Renania Vestfalia din Germania, un tată a fost arestat pentru că a refuzat să-şi trimită fetiţa, elevă în clasele primare, la ora de educaţie sexuală .Episodul s-a petrecut acum un an şi s-a repetat în acest an, la 24 octombrie, când un poliţist a revenit la casa familiei Martens pentru a o aresta de această dată pe soţie. Autorităţile susţin că trebuie să aplice legea.
    • Educaţia sexuală se predă în Germania de Vest încă din 1970 şi este obligatorie în şcoli. În 2013, un scandal a izbucnit într-o grădiniţă din Berlin după ce s-a descoperit că folosea un manual intitulat: De unde vii?, detaliind relaţia dintre două personaje: Lars şi Lisa.
    • Pe lângă imagini explicite cu organele sexuale, manualul cuprinde şi fraze precum: „Pe când e atât de bine încât nu poate să devină mai bine, Lisa şi Lars au orgasm” sau„vaginul şi penisul se simt bine, calde şi înfierbântate”. – stiripentruviata.ro

Educaţia sexuală în şcoli este obligatorie de la vârsta de 9 ani şi nu există clauze care să permită părinţilor să îşi retragă copiii de la lecţii. CANADA: Tot mai mulţi părinţi îşi retrag copiii de la şcoli, din cauza spurcăciunilor care se învaţă la ora de EDUCAŢIE SEXUALĂ

  • Conform site-ului LifeSiteNews, cele mai recente estimări arată că în toamna care vine, până la 20.000 de copii vor fi retraşi din şcolile publice din provincia canadiană Ontario din cauza programei radicale de educaţie sexuală.

Aceștia sunt învățați, încă de la clasa întâi, ce înseamnă relaţiile sexuale consensuale, în clasa a treia află ce e homosexualitatea,  iar în a şasea li se vorbeşte despre masturbare.Când ajung în clasa a șaptea află ce este sexul oral şi anal. Elevii de clasa a opta trebuie să aibă un „plan sexual”, iar de la două sexe biologice programa ajunge la şase „genuri”.

MĂRTURII:

Unii părinți britanici, care au făcut parte din astfel de experimente sociale din Marea Britanie, mărturisesc ce au însemnat pentru ei acele experiențe. Abbie Ireland, o britanică de 26 de ani, declară:

„Era groaznic. Ni se vorbea despre sex într-un mod vulgar și murdar. Știam deja de unde vin bebelușii. Nu doream să aud toate aceste detalii, despre masturbare sau prezervative la orele de educație sexuală. Acest lucru m-a făcut ca sexul să mi se pară un lucru negativ”.

„Ni s-a furat inocența  prin acele ore de educație sexuală”, susține Abbie. Ea este acum părinte și dorește să-și protejeze fiul. Ea crede că ar putea să răspundă la întrebările copilului, într-un mod natural, atunci când acestea apar.   Carol Everett a condus 4 clinici de avort şi dezvăluie cele mai întunecate secrete din industria avorturilor şi legătura cu educaţia sexuală. Între 1973 şi 1983, Carol Everett, după ce a născut doi copii, a făcut trei avorturi.

Între 1977 şi 1983, ea a condus patru clinici de avort, unde s-au făcut 35.000 de avorturi, o femeie murind în urma greşelilor medicului care îi făcea avortul. Anul trecut, la un dineu organizat la Ottawa, în Canada, ea a explicat relaţia strânsă dintre educaţia sexuală în şcoli şi industria avorturilor, îndemnând toţi părinţii să se intereseze îndeaproape ce lecţii li se predau la şcoală copiilor lor.

Veriga lipsă dintre educaţia sexuală şi avort

Încă din anii 1970-1980 se creau viitorii consumatori de servicii de avort. Iată ce declara anul trecut Carol Everett, citată de LifeSiteNews.com: “Începeam de la grădiniţă. La grădiniţă pui copiii în cerc şi mergi prin cameră, întrebându-i acelaşi lucru: „Cum numesc părinţii părţile voastre de jos?” Cu toţii ştim că fiecare familie are alt cuvânt pentru aceasta. Aşa că, până ajungi la al treilea-al patrulea copil, acestora le devine clar că părinţii lor habar nu au despre acest subiect.

Dar noi ştiam. Le spuneam: „Băieţi, voi aveţi asta, şi fetelor, voi aveţi asta şi nu trebuie să vă fie ruşine de părţile voastre de jos”. Ideea era să le anihilăm tinerilor pudoarea firească, să-i separăm de părinţi şi de valori .Prin clasa a treia, copiilor li se arătau desene explicite cu privire la modul în care are loc actul sexual. Până în clasa a patra, copiii erau încurajaţi să se masturbeze, fie singuri sau în grupuri de acelaşi sex.”   Transcrierea mărturiei lui Carol Everett

Educaţia sexuală: Extinderea pieţei avorturilor prin pregătirea viitorilor consumatori

Aveam un întreg plan de vânzare pus la punct, iar acesta se numea „educaţie sexuală”. Ideea era să le anihilăm tinerilor pudoarea firească, să-i separăm de părinţi şi de valori şi să devenim specialiştii sexologi din viaţa lor, în aşa fel încât să apeleze la noi, iar noi să le dăm o doză mică de anticoncepţionale (din cauza căreia fetele să rămână însărcinate) sau un prezervativ defect – pentru că noi nu cumpăram prezervativele cele mai scumpe, ci pe cele mai ieftine. Obiectivul nostru era de 3 până la 5 avorturi pe persoană, la fetele cu vârsta între 13 şi 18 ani, pentru că în industria avorturilor se lucrează la comision.

Dar asta însemna mai întâi să creăm „piaţa avorturilor”. Obiectivul era să-i facem să devină activi sexuali în timp ce foloseau o pilulă contraceptivă despre care ştiam că o să îi aducă în situaţia unei sarcini nedorite. Cum aşa? Le dădeam o doză mică de pastile anticoncepţionale, care, pentru a avea o eficienţă minimă, trebuia să fie luată la aceeaşi oră în fiecare zi.

Or, cu toţii ştim prea bine că adolescenţii sunt cei mai puţin organizaţi oameni când vine vorba de program. Fata nu lua pilulele în mod corect – iar dacă omiteai să le ia, nu mai era protejată. Iar dacă activitatea sexuală ajunge de la 0 sau una pe săptămână la 5-7 pe săptămână, iar fata nu lua pastila cum trebuie, rămânea însărcinată.

Dacă educaţia sexuală este corect făcută, când fata rămâne gravidă, va crede că nu are decât o singură opţiune. Şi pe cine va suna? Pe noi. Că doar noi eram „pro-choice” („pro-alegere”).

Tactici de vânzare

Iar noi eram pregătiţi. Foloseam un scenariu [după care se ghidau angajaţii noştri], întocmit în aşa fel, încât să reuşeşti să anihilezi orice obiecţie a clientului (a vinde înseamnă a elimina obiecţiile) şi obţineai ”comanda”: în acest caz, avortul.

“Atunci când sună, prima întrebare care i se punea era: „Eşti sigură?”.

Fata spune: „Cred că sunt însărcinată.”, iar cel numit de noi consultant (de fapt un agent de „telemarketing” pe care tot ce îl interesa era să vândă prin intermediul telefonului) spunea: „Putem să ne ocupăm noi de problema ta; nu trebuie să ştie nimeni”.

Iar următoarea întrebare era: „Care a fost prima zi din ultimul ciclu de menstruaţie normal?” Ea îi spunea aşa-zisului consultant data, iar acesta îi spunea: „Eşti însărcinată în opt săptămâni”. 

Nu-i spunea: „E posibil să fii însărcinată”, sau: „S-ar putea să fii însărcinată”; îi spunea: „Eşti însărcinată în opt săptămâni”. Consultantul sădea astfel „sămânţa” pentru vinderea produsului nostru… Iar lucrul cel mai trist este că în mintea fetei respective, consultantul era ”specialistul”; el era ”specialistul” în materie de sarcini. Iar următoarea întrebare era: „E o veste bună sau proastă?”

Dacă ar fi fost veste bună, fata n-ar fi sunat la o clinică de avorturi. Era o veste proastă. Iar când ea răspunde: „Veste proastă”, consultantul acţiona imediat, localizând şi folosind frica fetei la fiecare semn de ezitare… pentru a o determina să facă avortul. “Iar dacă spunea: „Poate că trebuie să mă mai gândesc la asta”, îi spunea: „Ai tăi te omoară dacă aud; o să ratezi participarea la echipa de majorete; trebuie să faci avort”.” Avorturile se fac în orice moment al celor 9 luni de sarcină, nu din cauza cazului Roe vs. Wade, ci a cazului Doe vs. Bolton, care spunea că pentru „sănătatea” mamei, avortul poate fi făcut în orice moment al celor 9 luni.

Dar „sănătatea” era definită acolo de fapt ca sănătate MENTALĂ. “Iar noi o întrebam pe această tânără speriată: „Dacă ar fi să duci sarcina până la capăt, ai avea probleme din cauza acestei sarcini, nu-i aşa?” Ea spunea: „Da”, iar noi îi „cartografiam” foarte atent starea emoţională.” Ştiam câţi consultanţi erau sunaţi şi de câţi oameni şi care era procentul de îndeplinire a ţintei, iar măririle de salariu se făceau pe baza procentului de avorturi efectuate. Şi primeau prime ş.a.m.d. Ne-am dat seama că se puteau face o mulţime de bani din asta.

Primeam apelurile la telefon şi acasă, noaptea, ca să nu ratăm nici un avort. Fetei îi era permis să-şi vadă rezultatul testului de sarcină, atât pe cele pozitive, cât şi negative; şi îi arătau pe un grafic de pe perete care era rezultatul: pozitiv sau negativ. “Dacă era pozitiv, îi învăţam pe angajaţii noştri să ia persoana de cot şi să strângă, spunând: „Eşti confuză, suferi; tocmai ai primit această veste că eşti însărcinată şi eşti cam tulburată.” 

Deci, o apuca de cot, o strângea pentru a-i capta atenţia şi-i spunea: „Dacă ai avea banii, ne-am ocupa de problemă chiar acum.” Ştiam că dacă se duce acasă şi vorbeşte despre asta, cei din jur ar putea să o sprijine şi să-i spună că avortul nu este o soluţie. Dar ideea era că dacă se decidea atunci, imediat, totul era rezolvat. Însă un anumit procent din rezultatul acelor teste este negativ. Nu sunt toate pozitive. Şi reţineţi că plăteai aceeaşi sumă de bani, indiferent dacă testul era negativ sau pozitiv. Deci dacă testul era negativ, aveam o altă tehnică de vânzare.

Îi spuneam aşa: „Testul acesta este negativ, însă nu e suficient de sensibil ca să detecteze o sarcină în stare incipientă. Ai putea fi, totuşi, însărcinată, chiar dacă testul ăsta este negativ. Iar tu vrei să ştii sigur… astăzi, nu-i aşa?” Iar ea spunea „Da”. Iar noi spuneam: „Uite, mai avem un test pe care-l putem face; o să facem o sonogramă”. Şi o aşezam pe o masă – la fel cum ai putea aşeza orice altă femeie, sau un bărbat sau un copil pe masa aceea – şi apoi îi „căutam” o sarcină. Tot ce trebuie era să găseşti o proeminenţă – şi fiecare dintre noi avem o proeminenţă la nivelul abdomenului; iar fata habar nu are cum arată uterul unei femei însărcinate faţă de al unei femei neînsărcinate. Aşa că găseşti o proeminenţă în abdomen, mai palpezi, mai te învârţi şi-i spui: „Uite, vezi? – eşti însărcinată”.

Ea e şocată, tu o prinzi de cot şi-i spui: „Dacă ai banii, putem să ne ocupăm de asta chiar azi”.

Decese neraportate

Făceam 20-30 de avorturi pe oră dacă puteam; cel puţin 20. Aveam doar 21 de truse de instrumente – asta era tot ce aveam –, aşa că nu aveam cum să le scoatem din sala de operaţie, să le curăţăm, să le sterilizăm, să le sterilizăm 20 de minute la temperatură înaltă şi apoi să le răcim. Complicaţiile – chiar spre sfârşitul perioadei în care am lucrat acolo, în ultimele 18 luni – au constat că una din 500 de paciente avea o operaţie chirurgicală care-i schimba viaţa într-un mod decisiv, sau deceda. Am avut o femeie care a murit.

Dar pentru că nu se ţineau nişte statistici reale – şi dacă poţi să acoperi, nu raportezi… (noi n-am declarat niciodată nici un caz) -, nu se ştie cu adevărat ce s-a întâmplat. Adolescenta post-abortivă care s-a sinucis pe masa de control Am avut odată o fetiţă de 12 ani care a venit mestecând gumă; era aşa de lipsită de griji… A avortat, a venit peste 2 săptămâni la control. Nu ieşea din cameră; am deschis uşa, iar ea era acolo – îşi adusese o bucată de geam spart şi îşi tăiase venele. Avea 12 ani…

Alt deces: O hemoragie scăpată de sub control Nu am fost de faţă pe tot parcursul avortului acela; altcineva era înăuntru cu doctorul, dar am intrat spre sfârşit. Nu mai văzusem niciodată atâta sânge. Pur şi simplu, numai sânge, peste tot. Am dus-o în camera de recuperare, iar ea pur şi simplu a umplut patul de sânge. Am schimbat aşternuturile de câteva ori; avea tensiunea neregulată.

După ce a plecat medicul… Eram foarte îngrijorată din cauza ei şi am încercat să-l sun… Prietenul fetei spunea întruna că vrea să o ducă acasă. Tensiunea i se stabilizase un pic, dar aveam acel sentiment că ceva nu e în regulă. La ora 10, prietenul ei îmi spune: „Uitaţi ce e; dacă se întâmplă ceva, o să vă sun imediat.” La 4:30 a chemat doctorul. Acesta nu s-a uitat pe istoricul medical, a dat indicaţii să fie pusă într-o cadă cu apă fierbinte, unde i s-a scurs şi ultima picătură de sânge din corp. Şi m-a sunat pe la ora 6 şi mi-a spus: „A murit”.

Şi a început imediat să-mi spună cum o să muşamalizeze totul. Cum-necum, totul a mers: la autopsie nu s-a observat nimic; nu s-au adus acuzaţii, nu s-a întâmplat nimic, n-a sunat nimeni de la vreun ziar şi n-a venit nimeni să se intereseze de ce s-a întâmplat. Noi am omorât-o pe femeia aceea: şi apoi am făcut avorturi, în dimineaţa următoare. De obicei, familiile sunt atât de afectate de ceea ce li se întâmplă şi le e atât de ruşine că fiica lor a făcut un avort şi a murit din cauza asta sau cine ştie ce altceva i s-a întâmplat, încât nu ies niciodată în faţă să spună ceva.

Un avort finalizat într-o histerectomie cu colostomie . Am avut o fată, 22 ani – manechin – a intrat dansând, s-a urcat sprintenă pe masă, râzând la medic că nu purta lenjerie intimă. Era însărcinată în 22 săptămâni. Am pus-o pe masă. Există o mişcare numită „manevra Hansis”, pe care o face fie doctorul, fie altcineva – cel care îl asistă. Am făcut-o eu (îl asistam eu, fiind unul dintre cei doi doctori ai noştri pentru copiii din sarcini avansate); am ţinut fătul – şi spui aşa: aici e capul, aici sunt picioarele, aici e funduleţul şi împingi uşor fătul în jos, spre instrumente. Prima dată când doctorul a intrat înăuntru, a scos omentumul (epiplonul, „căptuşeala” intestinelor – ligamentul peritoneal care uneşte viscerele).

Practic, i-a perforat uterul şi îi trăgea intestinul prin uter din prima introducere a instrumentelor. La a doua introducere, i-a scos afară intestinul şi i l-a băgat înapoi. Copilul era viu. A trezit femeia din anestezie, a pus-o în maşina mea… O ambulanţă în faţa clinicii de avorturi înseamnă o publicitate teribil de proastă. Eviţi aşa ceva cu orice preţ. Aşa că am pus-o în maşina mea. şi n-am dus-o la cel mai apropiat spital de noi.

N-am dus-o la spitalul care ar fi avut cel mai bine grijă de ea; ci la celălalt capăt al oraşului, la un spital care să ne ajute să muşamalizeze ce făcusem noi. Chirurgul a luat această fată cu intestinul scos prin vagin şi cu un copil perfect şi complet dezvoltat înăuntrul ei şi a dus-o sus, în sala de operaţii. Şapte doctori au operat pe acel copil şi pe acea fată. Au trebuit să-i facă o colostomie, să-i scurteze intestinul gros, care de atunci înainte avea să-şi elimine conţinutul într-o pungă. Au scos bebeluşul şi l-au înfăşurat în prosoape de unică folosinţă şi l-a pus în incineratorul spitalului. Toţi cei şapte doctori au falsificat documentele. Aşa am omorât noi bebeluşul acela. Doctorii au falsificat documentele şi fetei i-am spus că a avut o sarcină extrauterină.

Avorturi pe bandă rulantă şi evaziune fiscală. S-au zbătut foarte mult să obţină fonduri medicale şi vor să crească finanţarea prin impozite în acest domeniu la 700 milioane de dolari pe an. Avortul este un produs comercializat cu abilitate, vândut unor persoane foarte speriate, aflate într-un moment de cumpănă al vieţii lor. Aceste persoane cumpără acest produs aşteptându-se la un remediu şi constată că e defect. Am afişat un anunţ la clinică în care anunţam acoperirea cheltuielilor încă din prima lună. Era un centru de profit şi eram hotărâţi să deschidem mai multe clinici.

De fapt, planul nostru era să deschidem 3 clinici de avorturi în 1983, astfel încât să ajung milionară în 1984. Cei care operau veneau la clinică pentru 2 sau 3 ore, pentru câte 20 sau 30 de avorturi. Veneau să-şi facă banul şi să plece. Nu-i interesa dacă instrumentele nu erau curate, dacă nu erau răcite; tot ce-i interesa era să-şi ia banii, să-şi facă ziua de lucru şi să plece! Pe orar erau chitanţele; le ridicau la intrare, le aduceau la ghişeu la sfârşitul zilei; îi plăteam în bani gheaţă. Fără formulare de impozit gen 1099 sau W2.

Dar sunt sigură că oamenii care-şi câştigă existenţa din omorârea bebeluşilor raportează asta Fiscului…! Nu credeţi?… Condiţii improprii cu serviciile de sănătate Doctorii pot să vă spună că au văzut sau văd tot timpul avorturi făcute de mântuială. Unul dintre motivele pentru care am putut să reglementăm clinicile de avort din Texas au fost tocmai cazurile de medici avorţionişti neprofesionişti raportate.

Odată, o fată a murit… S-au dus să examineze clinica şi au constatat că foloseau instrumente ruginite, nu aveau sterilizator, nici apă caldă. Dar nimeni nu vorbeşte despre ce se întâmplă într-o clinică de avorturi. Toată lumea se ceartă, este cel mai haotic loc pe care vi-l puteţi închipui. Medicii se ceartă; asistentele se ceartă; toată lumea consumă droguri, toată lumea bea, au relaţii amoroase.

Nimeni nu e tras la răspundere Am recunoscut că am fost implicată în moartea a 35.000 de bebeluşi, în omorul unei femei care a decedat în urma sângerării de la un avort făcut în al doilea trimestru de sarcină, în operarea a 19 femei cărora li s-au făcut histerectomii sau colostomii – şi niciuna nu a apărut în vreun ziar şi nici nu s-a intentat niciun proces. Nu poţi să ai de-a face cu moartea şi minciuna în fiecare zi fără să nu fii afectat într-o mare măsură de ele.

Şi n-a lucrat nimeni în acea clinică care să nu meargă în spate şi să nu adune părţi din corpuri de bebeluşi laolaltă. Şi chiar dacă nu făceai asta, treceai pe acolo şi le vedeai pe un prosop… Să scoţi un cap este foarte, foarte greu chiar şi la 20 de săptămâni. Am avut un avorţionist care a ţinut o fată pe masă timp de şase ore, încercând să-i sfarme capul copilului. N-a putut. Dar lucrul cu care nu mă pot împăca este… avortul meu… faptul că i-am luat viaţa propriului meu copil. Îi simţeam cum scot bucăţi dinăuntrul meu.

Am încercat în ultimii 25 de ani să nu-mi mai amintesc asta. Dar îmi amintesc.

Educația sexuală are ca scop „să facă tânăra generaţie dependentă de sex şi de pornografie”.

Așadar, nu există dovezi temeinice despre eficiența lecțiilor de educație sexuală de la vârste mici. De ce ar trebui să implementăm noi programe care s-au dovedit a fi ineficiente în alte țări ? Analizaţi propriile experienţe de viaţă, încurajaţi pe cele pozitive si eliminaţi pe cele care v-au afectat negativ dezvoltarea sexuală proprie. Întrebaţi-vă, cu cine se întovărăşesc copiii voştri? Din ce familii provin? Ce modele de viaţă caută ei să imite? Din nefericire mass media ne hrăneşte zilnic cu o doza enormă de modele nocive din punct de vedere al sexualităţii, atât pe noi cât şi pe copiii noştri.

Ce trebuie făcut?

Împiedicaţi accesul copiilor la filmele, programele si materialele care glorifică sau normalizează perversiunea. Explicaţi-le că ceea ce văd şi aud în afara familiei este greşit, şi că ceea ce văd şi aud în familie este singurul model de intimitate normal şi fericit pentru ei. De asemenea, îmbrăcaţi-vă copiii modest. Nu-i transformaţi în vedete de modă.